O tigara relativa

Ma uitam in calendar. Vad august, octombrie. Ma frec la ochi gandindu-ma ca ar trebui sa mai port ohelarii aia pe care mi i-a prescris medicul. Dar nu,frate chiar asa era. August, octombrie. Apoi am incercat sa fac o retrospectiva a lunii septembrie. Sa mor daca imi venea ceva in minte. Nu stiu daca e o caracteristica a lunii septembrie de a condensa timpul sau e coincidenta, dar asa mi se intampla de vreo cativa ani incoace. Tin minte ca era cald afara si la metrou toti erau imbracati lejereanu, tin minte si acum imaginea unui nene care avea tricoul rasucit deasupra burtii care revarsa mult peste curea. urat moment. Sambata dimineata m-am trezit la metrou ca toata lumea era infofolita, chiar si eu aveam haina groasa pe mine, bocanci in picioare. Pana si muzica din casti era una de sezon friguros. Si atunci ma gandeam ce naiba am facut eu in luna septembrie? Am zis in sinea mea:”E normal draga, ai un job nou, mediu social nou. E normal!” Dar ieri dupa-amiaza mi-am aprins o tigara inainte de a pleca la munca pe la 16.10, am fumat tigara linistita, o sting si ma uit din nou la ceas. Era deja 17.00. In  mod clar nu aveam cum sa fumez o tigara timp de 50 minute. Bun, dar ce dracu’ am facut atata timp? nu am reusit sa gasesc o explicatie logica. Ca mai am bag-uri de cateva minute in memorie, stiu! Mi s-a mai intamplat odata sa cobor la Stefan cel Mare cand eu ar fi trebuit sa cobor la Iancului, iar eu nu imi aduceam aminte sa fi trecut de Muncii. O colega imi spunea ca e o reactie a organismului, gen ca m-am pus pe pilot automat. Dar totusi wath the fuck ?! Sa fumez o tigara timp de 50 de minute !?

Floricele pe campii cu fabrici si uzine!

Fiind studenta si ca orice student, banii nu ma dau afara din apartamentul cu chirie in care locuiesc, si sper sa mai locuiesc multa vreme – so help me God!- am fost nevoita sa accept un job foarte idiot si degradant chiar, acela de operator interviu la iesirea de la urne, la alegerile locale. Cate mi-a fost dat sa aud acolo m-au facut sa imi pocneasca o masea si un premolar de nervi. In ziua aia mi-am dat seama ca romanu’ se simte important cu adevarat o data la 4 ani cand tre’ sa mearga la vot. Asa… ca la o plimbare de duminica dupa-amiaza, altii care se invoiesc de la servici sa ajunga la urne ca sa stampileze toate casutele de vot,nu doar una ca deh… citez “stampileaza omu cat are chef”, o bunica ce isi indeamna nepoata de 4 ani sa puna stampila unde vrea ea ca “poate asa o fi cu noroc”. Dupa un weekend din asta raman cu nevralgii si cu un gust amar.  Si mai aud o discutie prin campus gen “Romanii traiesc bine in Italia, Spania etc. Ca mai bine te duci si tragi vreo 2-3 ani la capsuni si vii acasa si tu cu o masina ca lumea, iti pui si tu o tzoala de firma pe tine”. In momentul ala ma intreb ce dracu s-a intamplat in 1989? Au fost romani care au murit pentru ca noi sa avem blugi, sa mestecam orbit si sa bem Cola si … cam atat? E adevarat ca suntem muuuult in urma tarilor civilizate, dar chiar nu mai e nimic de salvat? O fi oare singura solutie gazarea? totusi nu sunt un fan Hitler. Imi place sa cred ca exista si alta solutie. Apoi sunt prea multi romani in 2008 care nu nimeresc cosul de gunoi, prea multi dintre ei nu sunt in stare sa cucereasca o femeie altfel decat sa ii dea cu parul in cap si sa o traga in pestera. In fine, legat de momentele de uimire in ceea ce priveste natia noastra as putea sa scriu o enciclopedie. Dar inca astept argumente care sa imi doveasca ca gresesc…